Copiii cu expunere prenatală la corticosteroizi au un risc mai mare de a dezvolta afecţiuni neurocognitive, mai ales dacă expunerea are loc și după săptămâna a 34-a intrauterină.
Deși toţi medicii sunt afectaţi semnificativ de răspândirea rapidă a SARS-CoV-2 la nivel mondial, potrivit unor cercetări recente, cei din anumite specialităţi au risc înalt de contractare a bolii.
Pandemia de COVID-19 a pus și pune în continuare presiune pe sistemele de îngrijiri de sănătate impunând eforturi financiare și organizatorice deosebite.
Cercetătorii danezi au descoperit o genă implicată în dezvoltarea cancerului de sân la persoanele tinere.
O metaanaliză a 19 studii clinice, prezentată în cadrul întâlnirii anuale a Societății Americane de Neurologie, a arătat că beneficiul statinelor în prevenția accidentului vascular cerebral ischemic depășește substanțial riscul de hemoragie intracraniană.
Potrivit unui studiu publicat online în 12 mai, în „JAMA Internal Medicine”, un scor de risc bazat pe zece factori poate prezice riscul ca pacienții să dezvolte o formă gravă/critică de COVID-19 încă de la internare.
Un simplu test de salivă dezvoltat de oamenii de știință de la Queensland University of Technology (QUT) a detectat precoce un cancer la gât la o persoană care nu prezenta niciun simptom ori semn clinic al bolii.
Prof. dr. Gabriela Radulian, preşedinta Societăţii de Neuropatie Diabetică, a vorbit recent despre problematica pacientului cu diabet zaharat în contextul pandemiei de COVID-19, într-un interviu online găzduit de MedicHub, adresat exclusiv comunității medicale.
Astăzi, Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni. El a apărut în fața camerelor de filmat cu o mască chirurgicală pe față.
Potrivit unui comunicat recent al Grupului de Comunicare Strategică (GCS), este dezmințită ipoteza unui „Scenariu 5” în țara noastră.
O cercetare nouă sugerează că poluarea aerului ar putea avea un efect asupra numărului de decese de pe urma COVID-19.
Mi-aș fi dorit ca ţara mea să aibă echipamente pentru a proteja personalul medical de riscurile COVID-19.
Bolnavii de COVID-19 care sunt obezi se confruntă cu un risc ridicat de a ajunge la Terapie Intensivă, arată un studiu francez.
Un call-center gratuit pentru gravidele cu risc de naștere prematură și pentru părinții cu nou-născuți îndelung spitalizați a fost lansat, în contextul pandemiei de COVID-19, de Asociația Unu și Unu.
Indiferent de profesia pe care o avem, doliul și moartea unei persoane vin cu un impact asupra noastră, spun psihologii. De ce? Pentru că doliul ne pune față în față cu angoasa morții și cu fricile noastre cele mai adânci, subliniază Yolanda Crețescu (foto), psiholog clinician și psihoterapeut adlerian.
Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Texas, COVID-19, boala cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2, poate avea consecințe fatale pentru persoanele cu boli cardiovasculare preexistente și poate cauza leziuni cardiace chiar și la pacienții fără afecțiuni cardiovasculare preexistente.
Pacienţii vârstnici și cei cu afecţiuni cronice fac parte din categoria persoanelor vulnerabile în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Din această categorie fac parte și cei cu diabet zaharat. Pentru a-i ajuta pe acești bolnavi, societăţile profesionale internaţionale vin cu recomandări și sfaturi.
Managementul diabetului zaharat are în prim plan controlul glicemic și prevenţia cardiovasculară, a subliniat prof. dr. Antonio Ceriello, în cadrul celei de-a șasea ediţii a conferinţei Interdiab, desfășurată în perioada 5-7 martie la București.
A fost aprobat în Europa un dispozitiv care scade riscul de apariţie a evenimentelor cerebrale embolice la pacienţii trataţi prin implantare transcateter de valvă aortică (TAVI) sau prin alte proceduri de cardiologie intervenţională.
Anumite bacterii din microbiomul cervico-vaginal ar putea fi utilizate ca biomarker pentru detectarea infecţiilor HPV cu risc crescut de progresie către leziuni precanceroase. Rezultatele obţinute ar putea fi utilizate și în scop terapeutic sau profilactic, se arată într-un studiu publicat recent.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe